Rococo – Anul 2013

Moda Rococo (1730 -1789 ), sau aşa-numita epocă “galantă” – s-a caracterizat prin lipsa totală a moderaţiei. Absolut totul a fost exagerat în această perioadă – realism exagerat, absolutism exagerat, un cult exagerat al aristocraţiei. Arhitecţii decorau clădirile cu generozitate, cultura erotică era la loc de cinste iar moda, la fel, exagerată.
Crinolina ajunge la o asemenea lăţime încât face imposibil mersul. Coafurile vremii – foarte înalte şi foarte împodobite – iau foc de la lumânări. Nu există vreo limită în folosirea machiajului sau a pudrei. În Prusia – care avea la acea vreme în jur de 9 milioane de locuitori – se consuma anual peste 50 de milioane de kilograme de pudră, majoritatea pentru pudrarea perucilor. Machiajul era atât de exagerat încât, la baluri, soţii nu îşi mai recunoşteau soţiile.
În această perioadă, continuă să fie preferată în Europa, atât arta, cât şi culorile Orientului Îndepărtat. Dar dacă până acum gusturile fuseseră oarecum cuminţi, calme, precum simplitatea chinezească, Rococo va aborda tot ce e mai bizar, mai ieşit din comun.
Pentru prima dată în istoria modei europene sunt acceptate ornamentele asimetrice. Rococo a evitat cât a putut mai mult liniile şi unghiurile drepte. După o lungă perioadă în care au fost abandonate, ghirlandele florale sunt din nou la modă – ba chiar folosite mai mult ca niciodată. Rochiile şi părul sunt împodobite în această perioadă cu flori, atât naturale cât şi artificiale.
În 1718, la Opera din Paris, a putut fi văzută pentru prima dată rochia în formă de cupolă – mult mai lată decât rochiile gen con, purtate pe vremea lui Philippe de Orleans (1674-1723). Modelul acesta de rochie a fost acceptat aproape instantaneu şi a fost purtat pentru aproape 70 de ani.

Pantofii din mătase, cu toc înalt şi coafurile pudrate întregesc portretul femeii Rococo. Peruca albă este, în general, în contrast cu părul încărunţit şi cu ridurile feţei. Doar cu câţiva ani înainte o asemenea prezentare ar fi constituit o serioasă abatere de la regulile modei – părul încărunţit trebuia vopsit.
Coafura. Rococo
Aşa cum Barocul fusese o mină de aur pentru peruchieri, Rococo a adus averi neasemuite frizerilor. Aceştia puteau aranja o coafură timp de câteva ore în şir. Nici măcar femeile foarte bogate nu-şi puteau permite serviciile acestora mai mult decât o dată pe săptămână. Înaintea unui bal, Leonard – frizerul casei Bourbonilor, lucra zile întregi fără pauză până leşina de epuizare.
În ceea ce pe priveşte clienţii săi, aceştia nu puteau dormi două zile înaintea unui bal pentru a nu distruge coafurile. În 1775 ziarul german “Haude-Spenersche Zeitung” spunea: “Un domn, admirator al Angliei, ne-a povestit despre un nou tip de coafură denumită “Grădina Angliei”. Femeile nu se mai mulţumesc doar cu o grădină în cap, ci poartă chiar poduri, mori de vânt, mici cutii muzicale sau chiar canari”.
În Scoţia, la Edinburgh s-au construit în această perioadă scaune de mărimi enorme care să fie folosite de purtătoarele unor asemenea coafuri.
E clar – mai mult decât atât nu s-a putut, iar în 1779, moda a început să se schimbe. Se “inventează” un nou tip de coafură, mult mai joasă, care se poartă “numai la teatru”.