EDUCATION FOR LIFE

Intercoiffure Romania – Education for Life

Fondat în 1925 la Paris, de către câţiva maeştri coafori, Intercoiffure Mondial este prima organizație a coaforilor de înaltă clasă. Astăzi există peste 4.000 de membri şi 5.000 de saloane din peste 55 de ţări de pe toate continentele. Mari metropole ale lumii precum Paris, New York, Londra sau Milano găzduiesc anual congresele naţionale INTERCOIFFURE, devenite deja evenimente de tradiție şi fără de care nu se poate concepe lansarea celor mai noi tendinţe în domeniul coafurii. INTERCOIFFURE ROMANIA funcționează din 1998 și este singura grupare organizată a coaforilor de după 1989.

La nivel mondial a început desfășurarea unui program de ajutorare a copiilor orfani , numit EDUCATION FOR LIFE. Prima țară în care a fost aplicat, a fost Brazilia. Proiectul pilot înspre care INTERCOIFFURE și-a îndreptat sprijinul, se numește Casa do Menor și este situat în afara orașului Rio de Janeiro. Acțiunea religioasă caritabilă Casa do Menor a fost fondată acum 15 ani într-o ¨favelă¨, adică un oraș sărăcăcios, de către parintele Renato Chiera. Amplasamentul găzduiește o școală de coafori mică, simplă, unde se predau tehnicile de bază ale profesiei. Din martie 2004, INTERCOIFFURE BRASIL sprijină această școală, unde absolvă cursurile în fiecare an între 60 și 80 de tineri.
ROMANIA este prima țară din blocul de ¨foste țări socialiste¨ care s-a afiliat la MONDIAL și a doua țară care intră în programul EDUCATION FOR LIFE.
Începând din noiembrie 2004, INTERCOIFFURE ROMÂNIA a deschis un cont special destinat copiilor orfani și timp de un an – CRISTINA CIUCĂ , Președintele Fondator a depus zilnic în acest cont 10 lei din veniturile pesonale ( aprox. 3 Euro/zi ).

ISTORIC

Cu fiecare eveniment desfășurat în cadrul CONTRAST IMPEX , CRYSTAL COSMETICS și REVLON PROFESIONAL, Cristina Ciucă a organizat tombole , unde câștigătorii merg la Paris, la Congresul INTERCOIFFURE MONDIAL. Fondurile donate de către participanți sunt depuse în contul copiilor orfani .

INTERCOIFFURE România editează anual revista proprie care, în anul 2018 a ajuns la cea de-a 21-a Ediție.

Mulţumită firmelor CONTRAST IMPEX S.R.L. și REVLON PROFESSIONAL ROMÂNIA, acum există un sediu pentru INTERCOIFFURE Hairdressing School şi în același timp produse performante de primă clasă pentru școlarizarea copiilor orfani.

Cursurile vor avea o durată de 5 luni, iar după absolvirea școlii, elevii vor face practică în saloanele INTERCOIFFURE, timp de încă 2 luni. Urmând ideile iniţiale și indicaţiile proiectului mondial EDUCATION FOR LIFE, vom găsi pentru acești copii, locuri de muncă unde să practice această meserie, şi poate chiar mai mult…

Cu donaţiile pe care CRISTINA CIUCĂ le-a făcut personal în decursul anului 2006 și 2007, marea aventură pentru ajutorarea copiilor orfani din Romania a început în acea perioadă.

Începând cu 7 aprilie 2008, Intercoiffure România a inaugurat Școala de coafură din București, instituție care școlarizează copii orfani sau abandonați . Aceștia urmează gratuit cursuri de coafură, urmând ca după absolvire, să fie încadrați în posturi corespunzătoare pregătirii lor.

Ideea și motto-ul proiectului inițial a fost : « daca unui om îi e foame , nu-i dai un pește să mănânce, ci îl înveți să pescuiască «. Diploma obținută va fi recunoscută de toate instituțiile românești, iar cursanții vor fi monitorizați chiar și după absolvirea cursurilor, până când viața lor va urma un curs normal.

Prin formarea profesională a acestor tineri, fundația Intercoiffure România își va realiza obiectivele pe care și le-a propus la înființare, și anume: Înființarea de instituții superioare de pregătire în domeniul coafurii, acordarea de burse de merit pentru studii, consacrarea tinerelor talente în domeniul coafurii, toate acestea ducând fără îndoială la ridicarea standardului profesional național în coafură. Cei care îi vor învăța pe elevi arta coafurii sunt membrii Intercoiffure: Lucian Bratu și Doru Condruți. Rodica Mușet este Director și Administrator al Școlii, primul angajat cu carte de muncă Intercoiffure România. Toate cheltuielile necesare funcționării școlii în primul an, sunt făcute din donațiile pe care le-a făcut Dna. Cristina Ciucă, Președintele Fundației Intercoiffure România.

Sediul, mobilierul și aparatura necesară pentru școală au fost puse la dispoziție de Societatea CONTRAST IMPEX S.R.L., iar materialele de consum sunt asigurate de către REVLON PROFESSIONAL ROMÂNIA. Dar EDUCATION FOR LIFE înseamnă ‘’ educație pentru viață”, ceea ce înseamnă că acești copii au nevoie de mai mult decât o meserie, ei au nevoie de un tovarăș de nădejde, alături ori de câte ori au nevoie. INTERCOIFFURE ROMÂNIA și-a propus să fie acest tovarăș pentru cursanții școlii de coafură. Așa cum spune Dna. Ileana Băjenaru “meseria este o minunată brățară de aur”, EDUCATION FOR LIFE în Romania va “fabrica” câteva brățări de aur în fiecare an …

În luna Mai, am deschis încă o filială Intercoiffure și la Buzău, ceea ce înseamnă că numărul de cursanți va crește și automat ajutoararea altor copii abandonați din centre care au nevoie de ajutor și îndrumare.

PREZENT

Dăruim speranță, contează pe noi! Ne implicăm la nivel mondial în acțiuni de caritate cu scopul de a ajuta copiii orfani. În întreaga lume, Intercoiffure va dona o parte din câștigurile noastre pentru schemele noastre de ajutor “Educație pentru viață”. Acordăm copiilor și adolescenților din cartierele și zonele de conflict din această lume amenințată de foame, violență, criminalitate, droguri sau război, un viitor!

Noi, membrii Intercoiffure România, suntem întotdeauna alături, iar prin acțiunile de caritate desfășurate, deseori am reușit să aducem zâmbetul pe buzele celor aflați în suferință, dar și încrederea în sine, cât și siguranța că o să le fim în continuare sprijin de nădejde. Din ce în ce mai multe persoane, cât și organizații, aplaudă inițiativa noastră de ajutorare și ni se alătură umăr la umăr în încercarea de a rezolva problemele tinerilor aflați în pericol.

Daca cineva doreşte sa faca o donaţie pentru proiectul EDUCATION FOR LIFE – filiala ROMANIA, datele noastre de identificare sunt :

EDUCATION FOR LIFE :
Numele contului : Social Project ICD Romania
Cont bancar : R047RZBR0000060017856374
Banca : RAIFFEISEN, sucursala Unirii
Adresa bancii : Bd. I.C. Bratianu Nr. 39, Sector 3, Bucuresti.

INTERCOIFFURE ROMANIA
Str. Mamulari nr. 2, Sector 3 , Bucuresti
Tel: 0722 232 015 , TEL/ FAX : 021 311 33 37
E-mail: intercoiffure.romania@gmail.com